Description

Monumentul Eroilor Artileriști din București realizat de sculptorul Teodor Zamfirescu, din cadrul Studioului de Arte Plastice al Armatei, este situat pe Bd. Eroilor Sanitari, la intersecția cu Bd. Eroilor.

Acest monument a fost înălțat la inițiativa Comandamentului Artileriei, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea acestei arme și inaugurat în 10 noiembrie 1993, de Ziua Artileriei Române. Este realizat din bronz și reprezintă un tun stilizat cu țeava ridicată spre cer la un unghi de 90 de grade.

Lucrarea este fixată pe un soclu din beton, placat cu travertin. Pe o platformă circulară, cu diametrul de circa 12 metri, în centrul căreia se înalță monumentul propriu-zis, sunt asezate patru proiectile sferice din metal. În fața monumentului sunt amplasate două tunuri, replici ale unor piese de artilerie din timpul domniei lui Petru Cercel. Pe soclu se afla inscripția: "Artileriștilor României".

Până la evenimentele din decembrie 1989, pe acel loc s-a aflat statuia monumentală Dr. Petru Groza. În 3 martie 1990, macaragiul Gheorghe Gavrilescu a venit din proprie inițiativă în Piața Scînteii, cu automacaraua pe care o avea în primire, și a dat jos de pe soclu statuia de șapte metri din bronz a lui Vladimir Ilici Lenin, apoi a dat jos și statuia lui Petru Groza, din fața Facultății de Medicină "Carol Davila". Ambele statui au fost duse în parcul de lângă Palatul Mogoșoaia, unde zac și acum. Macaragiul Gheorghe Gavrilescu, care fusese una din victimele represiunilor în urma revoltei de la Brașov din 1987, s-a sinucis patru ani mai târziu, pe 22 februarie 1994, spânzurându-se datorită neîncrederii în noile structuri ale statului și dezamăgirii provocate de clasa politică românească.

Ulterior în zonă, cu o grabă inexplicabilă a fost amplasat Monumentul Artileriei. Datorită aspectului neobișnuit al monumentului, la momentul inaugurării sale cu mult fast, între bucureșteni a început să circule butada: „Ați dat jos un om isteț și ați ridicat un făcăleț!“. În opinia altora, monumentul artileriștilor, care reprezintă un tun falogocentric cu grămăjoare de câte patru ghiulele în colțuri, ar trebui să se numească „sula cu căcăreze“.

O alcătuire inexpresivă artistic, etichetată drept Monument al Eroilor Artileriști, derutează ochiul oricât de bine intenționat, rămânând paralelă atât cu propria semnificație, cât și cu ambianța urbană, altminteri atât de elegantă, a cartierului Cotroceni.

Descrierea geocutiei provine de pe site-ul Opencaching.RO.

Log entries
  •  YO3FVR: 
     
    AP510/AVRT5 tracker 3.96V 38.6C TF Err
     
     17.06.2018 
    0 points
     
Information
15.03.2018 (15.03.2018)
Cache name[MR] Monumentul Eroilor Artilerişti
Hintsub suportul tunului, opus tevii
CountryRomania
GridsquareJJ00AA00AA
Latitude0.000000
Longitude0.000000
DifficultyEasy
TerrainHandicapped accessible
Logger
YO3FVR
Testing messages with PLX Tracker & FTM-100D #APRS
Rate
0 votes
Recommend

Geocaching of a different kind

  • 01
    SOTA Caches

    Log your SOTA activations on APRS Caching too

  • 02
    APRS Caches

    Weather stations, digipeaters, and iGates - turn your APRS stations into APRS Caches

  • 03
    Living APRS Caches

    Even you are able to turn into a living APRS Cache

  • 04
    Geo Caches

    Log your OpenCaching finds with your APRS enabled device